O manipulare ce dă fiori

E destulă vreme de când posturile Realitatea (în primul rând) şi Antena 3 au început să difuzeze son­daje din care rezulta că românii consideră că traiul lor a fost mai bun în comunism. Am rămas a­proape indiferent, mai ales că nu acord acestor canale decât secundele necesare pentru a vedea în ce aspecte lovesc (altceva nu ştiu face). Încerc astfel să evit să fiu luat pe nepregătite dacă apar noutăţi (întotdeauna de natură negativă – evident).

Am folosit termenul „lovesc“ ca urmare a stării de spirit ce mi-o induc; de aproape un an sunt consternat de violenţa atacurilor asupra preşedintelui Băsescu şi a partidului din care provine (şi care încă este al său – să nu ne ascundem după deget), atacuri iscate sau încurajate de posturile în cauză. Mereu îmi aduc în minte articolele lui Brucan de după război şi editorialul lui Darie Novă­ceanu din 14 iunie 1990 (după prima zi a marii mineriade, cu cumplitele ei devastări – precizez, pen­tru cei prea tineri şi pentru cei care pot sau au intenţia să uite). Cele dintâi sunt doar istorie pen­tru mine şi, chiar dacă nu le-am văzut, am convingerea că atacau cu sălbăticie elita interbelică. În schimb, articolul lui Novăceanu l-am citit ca om de aproape 30 de ani, dintre care vreo 18 visasem la libertate. E clar, deci, ce groază m-a cuprins văzând că se cere abolirea foarte recentei democraţii (şi-aşa „originală“), fiind ataşat puternic de libertatea de exprimare; măcar asta am avut chiar şi sub Iliescu.

Sentimente atât de oribile se estompează foarte greu în timp; de aceea am fost şocat în acest sep­tembrie 2010, luând cunoştinţă – la Realitatea TV – despre un sondaj din care reieşea că locui­to­rii României ar dori din nou co­mu­nism.

Recunosc că nu am văzut (dar cred că nici nu s-a difuzat) repartiţia pe vârste a respondenţilor; dacă erau mulţi sub 25 de ani, mă mai puteam linişti, considerând – cu temei, cred – că aceştia nu au bază să se pronunţe. (Mi se pare clar de ce.) Oricum, rezultatul de ansamblu m-a impresionat atât de neplăcut încât pe loc m-a dus cu mintea la una din ideile capitale din filmele care atrag atenţia a­su­pra pericolului pentru însăşi esenţa fiinţei umane reprezentat de instaurarea unui guvern mondial, cu control absolut asupra fiecăruia dintre noi. Ader total la ce se afirma în filmele menţionate: mai tragic decât ca un atare guvern să fie impus prin forţă ar fi ca oamenii să îl ceară.

Analogia e vădită, deci oricine e lucid în România ar trebui să simtă fiori la gândul că există cine să împlinească această etalată dorinţă a populaţiei: Iliescu s-ar ocupa de doctrină, Voiculescu – de supravegherea strictă, iar Patriciu şi alţii – de jaf. Într-o asemenea situaţie, s-ar valida ceea ce deocamdată am spus doar în glumă alor mei: multora le-ar veni să-mi pupe mâna cu care l-am votat pe Băsescu.